5 motive să mănânci la anumite intervale. De ce este important să te alimentezi conform graficului

Indiferent de cât suntem de ocupați, mesele nu trebuie neglijate. Adesea ignoră această regulă oamenii pentru care timpul înseamnă bani. Cum poți să te gândești la masă când ai o sumedenie de treburi de făcut și deadline-ul te presează?
Este minunat când faci ceea ce-ți place, însă mai târziu organismul va da de știre. Alimentarea haotică mai devreme sau mai târziu va duce la probleme de sănătate. Dar mai devreme, se va reduce randamentul muncii din cauza lipsei de substanțe nutritive.
Care sunt neajunsurile alimentației haotice practic știm cu toții, dar mai întâi să vedem care sunt avantajele alimentării la o oră anumită.

1. Pierdere în greutate
Mecanismele slăbirii sănătoase sunt simple. Dacă obținem din hrană mai puține calorii decât consumăm pe zi, organismului nu-i rămâne altceva de făcut decât să ia insuficiența de energie din „rezerve”, adică din țesutul adipos.
*Vă spunem din start că să mănânci puțin nu e o soluție. Valoarea energetică trebuie aleasă corect. Insuficiența de calorii ar putea avea impact negativ asupra sănătății, iar uneori efectul ar putea fi contrariul - organismul nu va ceda kilogramele de prisos.
Așadar, pentru a slăbi, este necesar de a consuma mai puține calorii, decât se cheltuiesc. Însă pentru ca acesta să fie mai rapid și mai eficient este important de a accelera metabolismul - la majoritatea dintre noi el este încetinit anume din cauza lipsei regimului. Aici ne vine în ajutor orarul de nutriție.
Dacă caloriile se repartizează uniform pentru cele cinci mese și fiecare zi se ia masa la aceleași ore (apropo, este important la ce oră, despre asta citește mai jos), toate procesele metabolice vor decurge mai rapid. Anume aceasta se numește accelerarea metabolismului. Inclusiv va accelera procesul de slăbire.
Dacă se respectă programul corect, atunci tempoul sănătos de slăbit este de 3-5 kg pe lună. Fără a respecta orarul de alimentație, probabil vei slăbi, dar mai lent.

2. Obişnuinţa
Este o deprindere bună să te alimentezi conform graficului. În primele săptămâni va trebui să te alimentezi cu deșteptătorul, dar la scurt timp organismul se va obișnuit și îți va aduce aminte că e ora mesei. Dacă nu vei ignora aceste semnale, atunci se va forma o obișnuință, care te va ajuta să fii mai sănătos, mai fericit și mai eficient.
Nu are importanță unde și cum te vei alimenta - cu Eat&Fit, la odihnă în altă țară sau gătind de sine stătător - obișnuința nu te va lăsa să te abați de la program. Este un instrument util, care te va ajuta toată viața, dacă nu vei ignora senzația de foame.

3. Lucrul ca ceasul
Când te alimentezi la aceeași oră, organismul funcționează într-un ritm bine stabilit. Reacțiile organismului sunt previzibile, metabolismul lucrează ca ceasul, iar aceasta oferă numeroase avantaje despre care nici nu bănuim.

Este mai simplu de a planifica efortul fizic (știi când ai mai multă energie și stomacul suficient de gol), îmbolnăvirile trec mai repede (deoarece organismul elimină mai repede tot ceea ce îl împiedică să funcționeze), în cele din urmă se normalizează scaunul.

4. Nu, depunerilor de grăsime
Iată încă un motiv de ce regimul este atât de important pentru procesul de slăbire. Corpul nostru este un sistem deștept și complex, scopul principal al căruia este de a trăi și a funcționa. Acest mecanism știe să se apere și să reacționeze la factorii externi, care ar putea să-i tulbure activitatea.
Foamea este o modalitatea a organismului de a spune că are nevoie de substanțe nutritive. Dacă ignorăm acest semnal, corpul înțelege că au venit vremuri grele și va îndura foame. Este o glumă, dar care ascunde un grăunte de adevăr. Când te vei așeza la masă, organismul te va surprinde nu tocmai plăcut. El nu știe când va primi o nouă doză de energie, de aceea o parte din hrană se va folosi pentru a face rezerve. Adică se va depune sub formă de grăsimi.
Atunci când ne alimentăm la aceleași intervale, schema aportului de substanțe nutritive este simplă și clară pentru organism. El primește cu regularitate ceea de ce are nevoie, prin urmare, nu mai este nevoie să-și facă rezerve.

5. Nu abuzului de hrană
Cea mai populară schemă de alimentare pentru un om mereu ocupat este să nu mănânce toată ziua, iar seara să înfulece tot ce găsește în frigider. Este evident că în acest fel se lărgește stomacul, suferim de greutate la stomac, de balonare și alte surprize neplăcute.
Aceste neplăceri sunt evitate dacă ne alimentăm la ore anumite. Mesele se repartizează uniform de-a lungul zilei, nu apare senzația de foame pentru ca mai apoi să devorăm un kilogram de pelmeni la o masă. Dacă porțiile se repartizează corect, atunci nu vei mai avea senzația de greutate la stomac. Auzi? Niciodată!

Cum se calculează orarul meselor?
Nu există un program universal al meselor. Cu toții ne trezim și mergem la culcare la ore diferite, diferă și orele de somn și în genere, avem ritm diferit de viață. Sfatul de a lua micul dejun până la ora 9:00 este inutil pentru cel, care se trezeşte la ora 11:00. Prin urmare, fiecare are orele sale optime pentru masă. Acestea sunt simplu de calculat.
Așadar, graficul de alimentație depinde de ora la care te trezești și mergi la culcare. Prima masă trebuie luată în decurs de o oră după ce te-ai trezit, iar ultima — cu 1,5-2 ore înainte de somn. Să admitem că mergi la culcare la ora 23:00 și te trezești la 7:00. Aceasta înseamnă că la ora 08:00 vei avea prima masă, iar ultima la 21:00.
Acum, că știm timpul primei și ultimei mese, celelalte trei sunt repartizate uniform în acest interval. Se calculează conform formulei următoare:
(t1 — t2) / 4

* t1 - ora ultimei mese; t2 - ora primei mese.
Rezultatul obținut este intervalul dintre mese.
Să examinăm un exemplu.
21:00-8:00 = 13 ore. Împărțim cifra la 4 și obținem 3 ore și 15 minute.

Alcătuim graficul. Plus-minus 15 minute pentru regimul alimentar nu sunt atât de importante, de aceea alcătuind orarul, acesta poate fi ajustat într-o direcție sau alta la propria discreție.
Iată ce intervale am obținut:
1. 08:00
2. 11:00
3. 14:30
4. 18:00
5. 21:00

Dacă ai întrebări, ești confuz și dorești să înțelegi mai bine acest mecanism, scrie-ne și te vom ajuta!
Made on
Tilda