Meniurile noastre

Meniul conține toate grupele de produse și se caracterizează printr-un raport echilibrat de proteine, grăsimi și carbohidraţi. Pe parcursul a 16 zile felurile de bucate din meniu nu se repetă. Meniul divers este alcătuit din cinci mese pe zi și include bucate din carne și pește, cereale, paste, supă-cremă, salate, deserturi - specialități din cele mai diverse bucătării ale lumii. Nu este o "dietă" în sensul clasic al cuvântului. Consumați bucate sănătoase, gustoase și diverse, fără a încerca senzația de foame. Vei pierde în greutate datorită valorii calorice, calculate cu exactitate. Meniul cu valoare energetică mai înaltă este potrivit pentru menținerea greutății.
Meniul vegan (sau de post) nu conține ingrediente de origine animală. Adică fără carne, pește, lactate sau ouă. Meniul este potrivit pentru cei care țin post sau au decis să-i ofere organismului posibilitatea de a se odihni de hrana de origine animală. Insuficiența de proteine de origine animală se compensează prin leguminoase, nuci, seminţe și alte produse bogate în proteine vegetale. Meniul se repetă o dată la 8 zile. Combinând felurile de mâncare din meniul vegan și cel universal, putem alcătui o dietă vegetariană (includem produse lactate și/sau ouă), pescetariană (includem pește) etc.
Meniul sport este destinat pentru cei, care se antrenează regulat cu greutăți. În acest caz sarcina noastră este de a acumula cantitatea necesară de proteine și carbohidraţi, menținând un raport minim de grăsimi - 20% din calorii. Este o dietă mai puțin diversă, deoarece lista de alimente bogate în proteine și carbohidrați cu conținut scăzut de grăsimi este limitată. Însă aceasta este singura modalitate de a acumula masă musculară cât mai uscată, pe cale "naturală" sau de a tonifia ("usca") rațional corpul. În acest meniu se calculează aparte cantitatea necesară de proteine și carbohidrați, indiferent de valoarea lor, nu există restricții.
Meniul nostru este bazat pe recomandările endocrinologilor și este destinat persoanelor cu prediabet sau cu orice tip de diabet. Echilibrul caloric este determinat conform normelor general acceptate în sistemul de sănătate: proteine 15-20%, grăsimi 25-30%, carbohidrați 50-55% din totalul caloriilor. Meniul pentru diabetici vă scutește de necesitatea de a număra unitățile de pâine, carbohidrații și caloriile, deoarece noi am făcut aceste calcule pentru dumneavoastră.

Comandă mâncare sănătoasă cu livrare

Lasă datele tale și expertul nostru va lua legătura cu tine în cel mai scurt timp

Blog

    Made on
    Tilda